De mult am vrut să scriu două
vorbe, trei, despre cum se muncește în Japonia. Știm că japonezii sunt
muncitori tare, că stau peste program cât este nevoie, și uneori, cât nu, și că
au inventat conceptul de karoshi, care înseamnă moarte cauzată de exces de
muncă (da, sunt cercetări pe asta, dați un search pe Google Scholar). Dar
parcă totul sună fantasmagoric, așa ca o poveste cu samurai, și tare greu îți
mai vine să crezi că cineva ar putea să aleagă să se sinucidă pentru că este
suprasolicitat la muncă. Dar se mai întâmplă, și în Japonia, se mai întâmplă mai
des.
Zilele astea e o mare forfotă
legată de un incident la firma Dentsu, care nu e o firmă de pe aici pe acolo, e
o mega companie de advertising și relații publice cu aproape 50 000 de angajați,
dacă ceea ce scrie Wikipedia e pe bune. Anul trecut, o proaspăt angajată a
firmei s-a sinucis, și recent, guvernul japonez a recunoscut moartea ei ca
fiind karoshi. În consecință, zilele astea sediile firmei au fost cercetate în
amănunt de către autorități, suspectat fiind faptul că la firmă se încalcă cam
des legislația cu privire la numărul de ore suplimentare făcute de angajați. În
prezent, limita de karoshi ar fi de 80 de ore suplimentare pe lună. Prin nu știu
ce metode (că înregistrările de la firmă firește că nu sunt reale), s-a stabilit
că fata care s-a sinucis ar fi făcut vreo 100 de ore suplimentare într-una din
lunile de dinainte să se sinucidă, așa că moartea ei a fost considerată
karoshi, și familia ei a primit o compensație.
Firește, n-ai de unde să știi cât
a muncit săraca fată, ce i-au spus superiorii, ce i-a trecut prin cap când a
hotărât să se sinucidă. Dacă te bazezi pe ce scrie pe internet și prin ziare,
fata intrase ca proaspăt absolventă (a universității Tokyo, care e numărul 1 în
Japonia), în aprilie, și de prin octombrie, numărul de ore suplimentare făcute
sărise mult de limita acceptată de firmă, care era de (doar) 70 de ore pe lună.
Se pare că superiorii îi spuseseră să înregistreze numărul de ore suplimentare
sub pragul de 70 de ore, așa că fata înregistrase ceva de genul 69,5 și tot așa,
în ultimele 2-3 luni înainte să se sinucidă în decembrie. Scrisese pe rețelele
sociale că stă la servici 20 de ore într-o zi, că nu doarme mai mult de două
ore pe noapte, că nu mai are nicio dorință în afară de a dormi, că șeful îi
spune că orele suplimentare făcute de ea sunt fără sens și o pierdere pentru
firmă, că e incapabilă. Atunci când privești totul din exterior și nu cunoști
prea bine societatea japoneză, e ușor să spui că ar fi fost mult mai simplu să
demisioneze. Însă societatea japoneză poate foarte bine să facă o tânără de 24
de ani să piardă orice dorință de a trăi, și să vadă sinuciderea ca fiind cea
mai înțeleaptă idee.
De când îi caută pe ăștia de la
Dentsu prin condică, boșii au hotărât că pentru a limita orele suplimentare ale
angajaților, luminile firmei se vor stinge la ora 22. Și la televizor se arată
spectacolul stingerii luminilor de la firma Dentsu la ora 10 seara, mai ceva ca de
Crăciun. Exact așa cum limita de ore suplimentare pe lună îi oprește pe
angajați să lucreze mai mult de 70, așa o să îi oprească stingerea luminilor să
continue să lucreze la calculator. Bună idee.
Poate nu m-ar fi impresionat prea
tare stirea asta și cazul ăsta, dacă nu aș fi experimentat în ultima vreme (din
fericire, indirect), ce înseamnă să fii proaspăt absolvent într-o firmă și cum
se fac orele suplimentare, pe aici, prin Giapan. Recunosc, nu trebuie generalizat,
Japonia e mare și nu toate firmele sunt cretine, dar trebuie să suspectez că,
măcar o parte din ele, sunt.
Să luăm un exemplu din grădina
noastră: T., proaspăt absolvent al unei facultăți umaniste de la universitatea
din Shizuoka, care și-a petrecut studenția prin bibliotecă, păstrându-și mâinile
delicate ca ale unei femei, intră într-o firmă în aprilie anul ăsta. Nu e
Dentsu, că nici el nu e absolvent de Tokyo, e o firmuliță mai mică, una care face
trebușoare mici pentru firme mari, ca Dentsu. În companiile japoneze, se
consideră că proaspătul angajat este o foaie de hârtie albă pe care se poate
scrie orice, așa că este trecut prin mai toate birourile și compartimentele, ca
să știe să facă și de una, și de alta, și să crească vânjos ca un câine loial
firmei. Nu contează că ești absolvent de facultăți umaniste și n-ai mai făcut
calcule și chestii inginerești din liceu (dacă ai făcut și atunci, ceea ce nu e
cazul lui T.) Vei fi bine spălat pe creier, inoculânduți-se ideea că dacă nu te
descurci, înseamnă că nu depui destul efort, și asta n-are nicio legătură cu
faptul că tu, așa ca om, n-ai nicio treabă cu matematica, sau că tu, așa ca student,
ai petrecut 4 ani învățând cu totul alte minunății.
Dar astea sunt detalii, detalii
care să te facă să îți urăști slujba, și să te întrebi ce cauți tu în viața ta,
sau dacă nu, măcar ce cauți tu pe postul ăla. By the way, când ești angajat ca
proaspăt absolvent în Japonia, de obicei n-ai habar ce fel de muncă vei face.
Nici angajatorii n-au habar. Ei caută un tip de om, tânărul flexibil și loial
pe care să-l crească, nu specialiști pentru un post anume. După aia, văd ei.
Dar revenim la orele
suplimentare. La firma lui T, e mare grijă cu munca suplimentară. Cică. Pentru a
face mai mult de 30 de ore suplimentare pe lună, trebuie să depui tot fel de
cereri, să explici necesitatea orelor suplimentare, să fii certat de șef că nu
ai reușit să termini treaba în cele 30 de ore, să completezi tot felul de fișe,
să mai fii certat puțin că ești ineficient. Nuu, nu vom face niciodată mai mult
de 30 de ore suplimentare. În plus, în fiecare zi, plecarea din firmă trebuie
să se facă înainte de ora 22:10. Miercurea e ziua în care orele suplimentare
sunt interzise și toată lumea pleacă acasă după fix 8 ore. Nu-i așa că sună
bine? Ai impresia că pe ăștia chiar îi preocupă soarta angajaților. Ai impresia
că ei chiar fac ceva să-și oprească angajații hămesiți să lucreze peste program,
și să-i trimită acasă, să se mai relaxeze.
Ca și la Dentsu, problema e pusă
greșit. Angajatul nu VREA să stea ore suplimentare, așa aiurea, angajatul ESTE
NEVOIT să stea ore suplimentare, pentru că altfel nu poate atinge deadline-uri
și alea alea. Pentru că, altfel, este făcut incapabil și o pierdere pentru
firmă. Și când săracul angajat și-a terminat cele 30 de ore regulamentare, dă
cu cartela c-a plecat, și rămâne pe muncă voluntară. Ei, dacă asta nu e un
sistem pervers, eu nu știu cum altfel să-l numesc.
De fiecare dată când îi trimit
mesaje lui T pe la 5-6 seara, și nu primesc răspuns decât după ora 22, mă mai
înfurii un pic. Măcar sper că n-a dat doar cu cartela, uitând să mai plece.